La Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava se finalizează un proiect în valoare de peste 12 milioane de euro pentru creșterea siguranței și dotarea cu utilaje pentru intervenții speciale. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care în cursul zilei de marți a verificat lucrările efectuate în cadrul acestui proiect, precum și parcul de utilaje pe care aeroportul le are în dotare din momentul de față. „Este un proiect de excepție de peste 12 milioane de euro la Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava. Este vorba de un gard de securitate care are senzori foarte deși și camere de luat vederi, toate conectate la clădirea de securitate a aeroportului, un drum perimetral asfaltat de circa 6,4 kilometri, un drum lat de 4 metri, cu două straturi de asfalt, cu acostamente de jumătate de metru pe ambele părți, și cu zone de încrucișare dacă vin două mașini. Pe acest drum se patrulează tot perimetrul aeroportului Ștefan cel Mare din Suceava. De asemenea, gardul este de protecție pentru a nu intra animale și oameni, astfel încât să fie siguranță de 100% pentru zborurile de pe acest aeroport”, a explicat Flutur. El a spus că prin același proiect a fost construită și o clădire de aproape 600 de metri pătrați, unde au fost amenajate garaje pentru mașinile de intervenție, precum și spații pentru aparatura de citire pentru sistemele de alarmă și organizarea rapidă pentru intervenții, inclusiv antitero. „În acest proiect avem un utilaj foarte modern de deszăpezire, de ultimă generație, un utilaj pentru intervenție în caz de incendii, un grup electrogen care să asigure alimentarea cu energie electrică a instalațiilor de aici pentru aducerea avioanelor la sol. Avem și un pilon de lumină pentru deplasare în anumite zone unde este nevoie la aeronave în situații speciale”, a declarat Gheorghe Flutur, acesta verificând personal toate utilajele achiziționate prin acest proiect. Președintele CJ Suceava consideră că toate aceste investiții măresc semnificativ siguranța aeroportului de la Suceava și și-a exprimat convingerea că acestea vor conta foarte mult în venirea și altor operatori aerieni.