Îndrăgostită de cuvinte, poeta Paraschiva Abutnăriței a lansat recent volumul „Cuvântul ce devine timp”, la Editura PIM. Multe dintre poeziile cuprinse între coperțile acestei cărți sunt însoțite de ilustrații realizate de pictorul și graficianul Radu Bercea. Tot artistului plastic Radu Bercea din Gura Humorului îi aparține și imaginea de pe coperta 1 a cărții („Clepsidra”).

Profesoara de limba și literatura română Paraschiva Abutnăriței, jurnalistă, poetă, cronicar literar, născută în Poiana Stampei (23 octombrie 1948), și-a mai adăugat în palmares volumul „Cuvântul ce devine timp”, carte ce se adaugă celorlalte 12 cărți publicate (monografii – unele în colaborare cu soțul ei, colonelul (r) Ioan Abutnăriței), cronici literare, versuri, publicistică, cronică de eveniment etc.) și 18 prefețe sau postfețe scrise pentru cărțile mai multor autori.

În paginile volumului de versuri „Cuvântul ce devine timp”, după cum spune în prefața cărții Alexandru Ovidiu Vintilă, poet, eseist doctor în istorie, președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB), „poeta simte nevoia de a se adresa Celuilalt, altei persoane, care poate să o înțeleagă în virtutea a ceea ce părintele Dumitru Stăniloae afirma că e omul: <cuvânt cuvântător inepuizabil>”.

·        „Îndrăgostiți de cuvinte”

Poeta Paraschiva Abutnăriței, mai susține Alexandru Ovidiu Vintilă, acordă cuvântului/cuvintelor o supremație fără echivoc și declară fățiș, direct, că face parte din acea categorie a celor „îndrăgostiți de cuvinte”, împărtășind, totodată, propria înțelegere despre cuvânt, „coagulând sensuri indeniabile” („Timp pentru cuvinte”, „Rămân cuvintele”, „Doar ele, cuvintele”, „În căutarea cuvântului” etc.).

Descoperim în poemele sensibile semnate de Paraschiva Abutnăriței călătorii „mână în mână cu natura”, cu anotimpurile, confesiuni, visuri, speranțe, spiritualitate, lumini și umbre și intuim că poeta își construiește propriul univers în care se simte uneori apărată, în siguranță, alteori nostalgică...

Când iese din acest univers, autoarea se lovește de o realitate de multe ori dură, o societate în continuă schimbare, oameni descumpăniți, fragili, vulnerabili.

Pentru a-și apăra propriile emoții ce-i palpită viața, poeta călătorește în timp și se oprește în cotlonul cel mai adânc al inimii, loc care cuprinde oameni și locuri dragi de la care mereu își ia energia: mama („Mâinile mamei”), tata, pământul străbun, țara, istoria, Eminescu („Rugă către Luceafăr”, „Steaua Eminescu”, „Undeva, o stea (lui Mihai Eminescu)”, limba română („Doar în limba română”, „Lacrima limbii române”, „Cartea de identitate”), partea înstrăinată a Basarabiei („Cântec pentru Basarabia”, „Maci sub cerul Basarabiei”, „Pași spre Cernăuți”).

·        „Timp pentru cuvinte”

Poemele Paraschivei Abutnăriței îți aduc uneori liniștea după care tânjeai de mult, atunci când cuvintele curg domol, alteori îți aprinde dorul de oameni dragi, îți cuprind sufletul cu tăceri sau cu regrete, când cuvintele curg năvalnic spre sinele și experiențele personale. „Ce rămâne din noi? / Urma pașilor care trădează că am fost / niște mâzgălitori îndrăgostiți de cuvinte / de foile albe care ne mințeau / că puritatea lor suportă orice... / Ce a rămas: / Un licăr de lună (...)” (din poezia „Timp pentru cuvinte”).

În prefața cărții, Alexandru Ovidiu Vintilă mai spune că poezia din acest volum „ține de veghea celui care a scris-o și și-a pus sufletul pe o tavă de argint în fața lumii, fără a avea așteptări, ci, pur și simplu, pentru că așa a simțit”.

Poeta Paraschiva Abutnăriței este un creator neobosit al frumosului, implicată în foarte multe proiecte culturale, mai ales în zona Dornelor, un om al cuvintelor bine scrise, cuvinte însuflețite, cuvinte care rămân în inimile celor care le descoperă. Să dăm timp cuvântului..., cuvântul ce devine timp.