Peste 300 de oameni îmbrăcaţi în strai de sărbătoare au participat, sâmbătă, 9 martie 2024, la a XXII-a ediție a Balul Gospodarilor și la Balul Mărțișorului de la Poiana Stampei.

Directorul Casei de Cultură „Elisei Todașcă” Poiana Stampei, Petrică Chiforescu, a spus că „scopul acestei frumoase manifestări este de a reuni cât mai mulți gospodari din comună și fii ai satului, dar mai ales promovarea datinilor, tradiţiilor şi mândrul port de la Poiana Stampei, în special bundiţa cu flori. Evenimentul de pe 9 martie marchează, pe de-o parte, intrarea în Postul Paştelui, dar şi sărbătoarea  Martișorului, a Dragobetelui și venirea primăverii”.

Costumul popular a fost obligatoriu şi la această ediţie, astfel că toți participanții au purtat straie de sărbătoare, tradiționale, specifice zonei.

Primarului comunei, ing. Viluţ Mezdrea, a întâmpinat cu drag oaspeții și a oferit  tuturor doamnelor câte un trandafir roşu. De asemenea, fiecare bărbat a primit câte un mărţişor, după care cu toţii au fost invitaţi să facă o fotografie, „o mărturie” la frumosul cerdac bucovinean.

Respectând tradiţia locală a satului românesc, manifestarea la care au participat peste 300 de oameni îmbrăcaţi în strai de sărbătoare a început cu un moment religios susținut de preoţii parohi Ilie-Sorin Cormoș şi Constantin Jbanca, care au vorbit şi despre semnificaţia Lăsatei Secului şi despre intrarea în Postul Mare. 

În cuvântul de „bun venit” adresat de primarul comunei, Viluț Mezdrea, acesta a mulțumit participanților, pentru că iubesc portul popular, frumosul și autenticul, pentru că știu să fie primii la muncă, dar și la distracție și voie bună.

Atmosfera a fost întreținută de Călin Brăteanu, artist bucovinean, împreună cu Taraful Obcini, alături de Trupa Rekord. Artiștii s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, printr-un repertoriu diversificat gustat de oamenii de toate vârstele. Invitații speciali ai serii au fost renumiții interpreți de muzică populară: Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie și Oana Tomoiaga, acompaniați de talentații instrumentiști de la Trupa Continental. „Nici în acest an nu au lipsit premiile. Dintre cele câteva sute de participanţi la un bal de nota 10, zece norocoşi au fost extrași din urnă de artistul Călin Brăteanu și au fost răsplătiţi cu <premii gospodărești foarte consistente și diversificate>”, a mai completat directorul Casei de Cultură „Elisei Todașcă” Poiana Stampei, Petrică Chiforescu.

Într-o atmosfera de mare sărbătoare, după prezentarea tortului aniversar, au fost oferite buchete de flori sărbătoriților zilei și a fost oferită și o distincție specială lui Porfirie Todașcă, la împlinirea vârstei de 94 de ani. Ca în fiecare an, manifestarea a fost organizată cu profesionalism de Primăria și Consiliul Local Poiana Stampei și Casa de Cultură „Elisei Todașcă”.