Formația de handbal masculin CSU Suceava face un sezon admirabil în Liga Zimbrilor. „Alb-albaștrii” au obținut o victorie mare pe terenul Potaissei Turda în runda precedentă și așteaptă cu moralul ridicat confruntarea din sala „Dumitru Bernicu” cu CSM Vaslui, care va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 17.00. Universitarii par favoriți pe hârtie, însă duelurile cu vasluienii au fost mai tot timpul pline de neprevăzut.

Este un lucru îmbucurător că rezultatele sucevenilor nu trec neobservate. Astfel, Bogdan Șoldănescu a fost desemnat cel mai bun antrenor al lunii martie în handbalul masculin românesc, în cadrul anchetei inițiate de publicația online We Love Sport.

„Petru Ghervan i-a oferit încredere în acest sezon, iar tânărul antrenor are un sezon admirabil cu gruparea suceveană, pe care a adus-o pe locul 7. Acesta este și cel mai bun sezon al handbalului din Suceava din ultimii 11 ani! 

În luna martie, CSU Suceava a terminat neînvinsă, reușind să puncteze pe terenul a două echipei mai bine clasate, HC Buzău (31:31) și Potaissa Turda (41:36). Nominalizări pentru antrenorul lunii au mai avut Xavier Pascual (Dinamo) și Alexandru Sabou (Minaur Baia Mare)”, sunt argumentele prezentate de cei de la We Love Sport pentru alegerea făcută.

În clasamentul jucătorilor, universitarul Balazs Botond s-a clasat al doilea, în spatele lui Vitaly Komogorov, de la CSM Constanța, și în fața unui alt jucător al formației de la Litoral, portarul Dan Vasile.

 

Programul etapei a XXII-a:

Dinamo – CSM Sighișoara
U Cluj – CSM Constanța
CSU Suceava – CSM Vaslui
CSM Bacău – CSM București
Poli Timișoara – Potaissa Turda
Steaua – HC Buzău
CSM Focșani – Minaur Baia Mare

 

Clasament Liga Zimbrilor

1         Dinamo București  20       20       0         0          760-549       60

2         CSM Constanța       20       17       1         2          612-501       52

3         Minaur Baia Mare21       15       2         4          656-586       47

4         Potaissa Turda        21       12       3         6          707-661       39

5         CSM București        21       11       2         8          589-572       35

6         HC Buzău      20       9         4         7         606-596       31

7         CSU Suceava           21       10       1         10       674-702       31

8         CSM Bacău   21       8         3         10       610-652       27

9         CSM Focșani            21       6         4         11       564-613       22

10       Steaua București    20       5         2         12       566-617       17

11       SCM Poli Timișoara           21       5         2          14       551-621       17

12       CSM Vaslui   21       4         3         14       554-602       15

13       CSM Sighișoara      21       5         0         16       529-613       15

14       Universitatea Cluj  21       4         1         16       576-669       13