Un adevărat șofer pericol public, depistat și anterior la volan fără permis de conducere, în plus și cu o alcoolemie nu mare, ci foarte mare, a fost prins de polițiști la Rădăuți după ce a provocat o tamponare.

În seara zilei de marți, în jurul orei 19.00, pe strada Putnei din municipiul Rădăuți, un șofer a anunțat că un alt conducător auto l-a tamponat din spate și a plecat mai departe.

La scurt timp, un alt apel la 112 a sesizat că pe strada Eudoxiu Hurmuzachi din municipiu, un conducător auto în stare de ebrietate este agresiv. La fața locului a fost identificat un VW, aflat pe trotuarul unei alei. Era vorba chiar de mașină implicată anterior în tamponare.

Cel de la volan nu s-a supus solicitărilor polițiștilor de a ieși din autoturism, astfel că a fost extras cu forța și încătușat.

Polițiștii au constatat că în mașină miroase puternic a alcool.

În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că Vasile T., din Rădăuți, are concentrația de 1,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este o alcoolemie imensă, care înseamnă în mod normal o valoare de peste 3,5 la mie în sânge.

Bazele de date au arătat că rădăuțeanul de 34 de ani a mai avut un dosar penal de conducere fără permis, la Judecătoria Rădăuți. Mai mult, același individ a mai fost prins fără permis la volan și în octombrie 2023, la Fălticeni. 

Polițiștii au întocmit un nou dosar penal privind infracțiunile de „conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și continuă cercetările, așteptând rezultatele probelor biologice de sânge.

Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.