Gospodinele din Adâncata s-au întrecut pe ele însele cu cele mai bune mâncăruri la ediția de anul acesta a „Festivalul produselor tradiționale de post”. Festivalul, ajuns la a zecea ediție, a avut loc în casa de prăznuire a micuței și cochetei biserici de lemn ”Sf. Dumitru” din Adâncata, acolo unde nu mai puțin de 26 de gospodine din această comună, dar și din împrejurimi, au prezentat și i-au îndemnat pe cei prezenți să deguste cele mai delicioase mâncăruri de post. Îmbrăcate în frumoase costume tradiționale, gospodinele au venit la ediția de anul acesta a festivalului cu zeci de produse de post, sarmale cu ciuperci sau crupe, iahnie de fasole, drob vegetal, nenumărate feluri de salate din legume, salată de boeuf, mici și răcituri din ciuperci, chiftele din bureți, ardei umpluți cu legume, mâncăruri cu prune uscate, la toate acestea adăugându-se deserturi, torturi, chiroște cu prune, prăjituri cu mere, prune sau din griș, tarte și plăcinte.

Și anul acesta, alături de gospodinele din Adâncata, a fost prezentă cadrul universitar Angela Albu, cea care a participat la festival încă de la prima ediție și care le-a oferit celor prezenți ciorbă de burtă fără burtă, gătită cu ciuperci pleurotus. Pentru efortul loc, gospodinele au primit diplome și premii din partea organizatorilor festivalului, Elena Cucu, soția primarului Viorel Cucu, preotul paroh Mitu Pascal, evenimentul fiind organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Adâncata. În deschiderea festivalului, preotul paroh Mitu Pascal a ținut să le transmită celor prezenți că acest eveniment este o reușită, atât ca inițiativă, dar și ca activitate a credincioaselor din comună, care așteaptă festivalul cu mare drag.

 „În post, pe lângă taina spovedaniei și a împărtășaniei, iată că ne vedem adunați aici, împreună, la acest festival, pentru a ne bucura. Postul are și această dimensiune a bucuriei, nu numai a tristeții. Pentru că dacă ai greșit și îți pare rău pentru ceea ce ai făcut, ce punem în locul tristeții, după ce ne-am întristat de cele făcute. Punem bucuria. Încercăm să ne bucurăm. Și ne bucurăm stând la masă și încercând să ne propunem să nu mai greșim”, a spus Mitu Pascal. Invitată să ia cuvântul, Elena Cucu a ținut să-i mulțumească atât preotului Mitu Pascal pentru sprijinul acordat în toate activitățile comunității, dar și numeroaselor „gospodine frumoase” pentru că an de an participă la acest festival.

La final, primarul din Adâncata, Viorel Cucu, le-a mulțumit din tot sufletul celor 26 de gospodine prezente, el amintindu-și că la prima ediție a festivalului au fost prezente opt doamne care au venit cu mâncăruri de post, iar evenimentul a crescut mult de la an la an. „Ne fac cinste și onoare pentru că, iată, produsele tradiționale de post pot să facă un festival gastronomic. Este un eveniment deosebit de frumos al comunei noastre. Ne fac cinste gospodinele noastre, le mulțumesc și le prețuiesc pentru strădania de care dau dovadă să ne pregătească aceste produse extraordinar de bune”, a declarat Viorel Cucu, care a mulțumit și celor care vizitează biserica veche de lemn ”Sf. Dumitru” din localitate, recent restaurată în totalitate.