Candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii, a declarat că la începutul acestei săptămâni a avut, la Suceava, o întâlnire importantă cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, axată pe urgentarea proiectului variantei de ocolire a acestui municipiu Vatra Dornei, parte din planul Autostrăzii Nordului - A14. Gheorghe Apetrii a precizat că ministrul Grindeanu i-a reconfirmat sprijinul său total pentru acest proiect esențial, care din păcate se confruntă cu întârzieri semnificative.

„În cadrul întâlnirii, am discutat despre implementarea unui protocol de colaborare între administrația locală și minister, asemănător cu modelul de succes de la Fălticeni. Acolo, în urma inițiativei primarului Cătălin Coman, autoritatea locală va supraveghea direct construcția centurii ocolitoare. Această metodă plasează autoritățile locale în centrul proiectului, accelerând realizarea acestuia și asigurând că răspunde direct nevoilor cetățenilor, cu finanțarea finală garantată de minister”, a spus Apetrii.

El a adăugat că în timp ce alte comunități avansează, Vatra Dornei stagnează, având în vedere că actuala conducere a primăriei nu a inițiat nici un demers concret pentru a urgenta acest proiect esențial. „Mai mult, Consiliul Județean Suceava a prioritizat doar varianta de ocolire a orașului Gura Humorului, catalogând proiectul pentru Dorna drept <prea complicat>. Chiar dacă s-au făcut de-a lungul timpului promisiuni măgulitoare pe acest subiect, rezultatele concrete nu se văd. E o situație frustrantă pentru dorneni, care se văd nevoiți să tot aștepte schimbări reale. Cred că merităm mai mult și nu mai trebuie să fim tratați ca niște cetățeni de <rang inferior>, care își tot văd speranțele năruite, din patru în patru ani”, a mai declarat candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei.

Gheorghe Apetrii a spus că, în calitate de viitor primar, se angajează ferm să schimbe această situație și va iniția și semna un protocol de colaborare cu Ministerul Transporturilor pentru a face pași concreți în proiectul variantei de ocolire a municipiului.

„Este inacceptabil să lăsăm un proiect atât de important să fie neglijat ani la rândul și nu voi mai permite ca Vatra Dornei să fie ignorată sau lăsată în urmă! Vatra Dornei merită o șansă egală la dezvoltare și progres. Împreună, cu sprijinul și angajamentul dumneavoastră, putem transforma aceste planuri în realități concrete. Vă invit să vă alăturați acestei misiuni pentru a construi un oraș dinamic și prosper, unde fiecare cetățean trăiește cu demnitate și respect. Pe 9 iunie, haideți să ne mobilizăm pentru un viitor mai bun”, a încheiat Apetrii.