Polițiștii caută un șofer care a comis un accident mortal și apoi a fugit de la locul faptei. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul județean dintre Moara și Frumoasa, iar poliția a fost sesizată în jurul orei 6.30.

Cu ocazia cercetărilor la fața locului s-a ajuns la concluzia că persoana decedată este un bărbat de 35 de ani, care urmează a fi identificat.

”S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fiind dispuse măsuri în vederea identificării șoferului și autoturismului implicat, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.