În decurs de numai câteva zile patru șoferi au rămas pietoni și au fost ”decorați” de polițiști și cu dosare penale. Și asta pentru că au fost prinși la volan deși consumaseră băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum. În toate cazurile, valoarea din etilotest a fost peste limita contravenției, așa încât acum trebuie să răspundă pe linie penală.

În noaptea de duminică spre luni, pe o stradă din Rădăuți a fost oprit un autoturism marca Audi, la volanul căruia se afla un bărbat. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii au decis să-l testeze cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Luni seară, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau la Mănăstirea Humorului într-o acțiune pe linia depistării şi sancţionării șoferilor care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, oamenii legii au oprit un autoturism marca VW Golf. La volan era un tânăr de 26 de ani, din comuna Șipote, județul Iași. Aparatul etilotest cu care a fost testat a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Un alt șofer, care conducea un autoturism marca Audi înmatriculat în Italia, a fost oprit pe DN 17A, la Marginea. Și acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum, iar etilotestul a confirmat acest lucru, valoarea indicată fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În fine, un alt șofer care circula prin satul Mitocu Dragomirnei și se afla la volanul unui autoturism marca VW, plecase la drum deși consumase băuturi alcoolice. În acest caz, etilotestul a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Unitatea Primire Urgențe a spitalului din Suceava, unde i s-au prelevat probe de sânge.