Un tânăr care nu are permis de conducere a fost prins de polițiști și băgat în arest după o acțiune de urmărire destul de complexă, care a presupus o urmărire auto pe un teren agricol, după care suspectul a încercat să scape și cu fuga pe jos.

Luni, în jurul orei 11.00, un echipaj de la Poliția orașului Solca a efectuat semnal de oprire șoferului unei autoutilitare VW, care circula prin dreptul căminului cultural din Arbore, însă conducătorul auto nu a oprit.

Polițiștii au plecat în urmărire cu semnalele acustice și luminoase, iar la un moment dat autoutilitara a intrat pe un sector de drum agricol. Polițiștii au continuat urmărirea pe terenul agricol în jur de 2 kilometri, până când suspectul  a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina într-un șanț.

Fugarul nu a renunțat, a coborât din vehicul și a alergat prin vegetație, după care a intrat în anexa unui imobil, unde a încercat să se ascundă. Polițiștii nu i-au pierdut însă urma și au intrat în anexă, unde suspectul a fost prins și imobilizat.

După cercetările ulterioare a rezultat că fugarul, Adrian E., în vârstă de 34 ani, din sat Gura Solcii, comuna Grănicești, nu are permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Alte nereguli de ordin penal nu au fost descoperite, însă, după punerea sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, suspectul a a fost audiat în calitate de suspect, pe numele său fiind emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

 Tânărul, un pericol public și prin modul în care a încercat să-și piardă urma, a fost escortat și încarcerat în arestul de la IPJ Botoșani.