Peste 20 de persoane s-au rătăcit numai în ultima lună în timp ce au plecat la cules ciuperci în zonele împădurite ale județului Suceava. În toate cazurile, finalul a fost unul fericit, iar persoanele date dispărute au fost găsite în condiții bune.
Asta a implicat însă o mobilizare importantă de forțe, de la voluntari până la silvicultori, jandarmi și polițiști.
Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, cele mai multe dintre dispariții au fost sesizate de către membrii de familie, aceștia fiind îngrijorați din pricina faptului că nu au mai putut contacta telefonic persoanele respective, existând posibilitatea ca acestea să se afle într-o situație de risc. Un alt aspect care trebuie remarcat este acela că în multe cazuri persoanele erau vârstnice sau se aflau sub tratament medical, ceea ce însemna un risc suplimentar la adresa sănătății și integrității lor corporale.
”Cu toate acestea, atragem atenția că în ultima perioadă riscurile au crescut considerabil odată cu temperaturile mult mai scăzute în fondul forestier și în zona montană, în special pe timpul nopții. În aceste condiții recomandăm celor care se deplasează în zone împădurite pentru agrement sau în calitate de culegători de ciuperci să manifeste atenție sporită și să dispună măsurile preventive minime.
O particularitate a acestei activități constă în faptul că nu ține cont de traseele și potecile marcate sau nemarcate, în marea majoritate a timpului afectat, pădurile sunt străbătute fără o direcție clară.
De regulă, sunt vizate locurile cele mai îndepărtate sau izolate, în speranța găsirii ciupercilor înaintea altor culegători.
Odată concentrați în găsirea ciupercilor, ascunse de multe ori sub covorul de frunze, pierderea din vedere a partenerilor se poate produce foarte repede și insesizabil. Atenția fiind captată spre găsirea și culesul ciupercilor, unele persoane uită să își periodic anumite puncte de reper. Orientarea devine dificilă cu cât pădurea este mai deasă, iar pierderea contactului cu partenerii va face și mai dificilă găsirea soluțiilor de ieșire din impas”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.
În aceste condiții, polițiștii suceveni au venit cu o serie de recomandări:
– nu plecați niciodată singuri, mai ales în zonele necunoscute;
– anunțați apropiații despre arealul în care intenționați să vă desfășurați activitatea, locul de intrare în zona împădurită;
– să aveți asupra dumneavoastră telefonul mobil cu bateria încărcată.
Polițiștii mai spun că sunt de dorit telefoanele de generație nouă, inteligente, care oferă facilități de localizare operatorului SNUAU 112.
”În momentul în care aveți certitudinea că v-ați rătăcit sau că o persoană din grupul dumneavoastră este rătăcită, anunțați imediat operatorul 112 și urmați întocmai recomandările primite!
Rămâneți în același loc, nu vă schimbați locația decât cu acordul operatorului 112, s-ar putea să pierdeți semnalul GSM, îngreunând astfel operațiunile de căutare și salvare.
La apropierea înserării opriți activitatea și retrageți-vă către locul de intrare în pădure sau către un loc cunoscut.
Nu uitați să aveți la dumneavoastră un rucsac în care să aveți câteva articole ce vă pot oferi un minim de siguranță: o sursă de lumină, apă, alimente, articole de îmbrăcăminte și de protecție împotriva umezelii și polii.
Țineți în permanență contactul vizual și acustic cu cei din grup.
Acordați o atenție sporită copiilor și vârstnicilor care vă însoțesc”, sunt alte sfaturi ale polițiștilor.
Comentarii