Formația CSU Suceava va reveni în sala „Dumitru Bernicu” duminică, cu începere de la ora 17.30, pentru confruntarea cu CSM Bacău, din etapa a XII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Partida se anunță una echilibrată, în condițiile în care cele două echipe sunt vecine de clasament la mijlocul ierarhiei, cu același număr de puncte. Universitarii par mai deciși ca niciodată să câștige acest meci, în condițiile în care nu s-au mai impus în campionat din etapa a V-a.

„Va fi un duel interesant între două echipe sensibil egale ca valoare. Mai de fiecare dată au fost meciuri strânse, cu răsturnări de situație între noi și cei de la Bacău. Avem mare nevoie de victorie, ținând cont că am avut jocuri grele în ultima perioadă, cu Turda, Baia Mare, Constanța, Dinamo, iar la precedenta partidă de pe teren propriu am cedat puncte importante cu CSM Focșani. Sper să învingem duminică și să sărbătorim victoria alături de fanii noștri”, a declarat antrenorul principal al universitarilor, Bogdan Șoldănescu.

Programul etapei a XII-a:

CSM Vaslui – CSM Odorheiu Secuiesc

CSM Constanța – SCM Poli Timișoara

HC Buzău – CSM București

CSM Făgăraș – Steaua București

Minaur Baia Mare – CSM Focșani

Potaissa Turda – Dinamo București

CSU Suceava – CSM Bacău

 

Clasament

1             Dinamo București            10           10           0             0              360-262                30

2             Minaur Baia Mare           11           8             1             2              337-304                25

3             Potaissa Turda   9             8             0             1             306-266                24

4             CSM Constanța10           7             1             2             303-270                22

5             HC Buzău             11           7             0             4             328-329                21

6             CSM București   10           5             1             4             275-265                16

7             CSU Suceava      11           4             1             6             358-362                13

8             CSM Bacău          11           4             1             6             309-315                13

9             SCM Poli Timișoara         11           4             1             6              290-299                13

10           CSM Vaslui          11           4             1             6             297-341                13

11           CSM Focșani       10           2             4             4             262-275                10

12           CSM Odorheiu Secuiesc11           2             2             7              293-327                8

13           Steaua București              11           2             1             8              339-368                7

14           CSM Făgăraș      11           0             0             11           276-350                0