În decurs de numai câteva ore s-au înregistrat două accidente rutiere pe șoselele din județul Suceava. 

La prima vedere nu par accidente foarte grave, dar chiar și așa trei persoane au fost transportate la spital pentru a fi monitorizate și tratate medical pentru a evita orice complicație.

Primul accident a avut loc la Gura Humorului, între o autoutilitară și un autoturism. 

În urma impactului, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile și a aterizat într-un șanț adânc de câțiva metri.

Au fost două persoane implicate în accident, conștiente și cooperante, care au fost monitorizate medical. Doar una dintre ele a necesitat transportul la spital, pentru investigații suplimentare. 

Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Al doilea eveniment rutier s-a petrecut la Rădăuți. S-au ciocnit două autoturisme, iar cei doi șoferi au primit îngrijiri medicale, pentru ca ulterior să fie transportați la spital, pentru investigații suplimentare.

Și aici au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.