Un șofer a rămas încarcerat după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident care a avut loc miercuri, la amiază, la ieșirea din municipiul Suceava, spre Plopeni.

S-au ciocnit un autoturism și o autoutilitară, iar în cele două mașini se aflau doar șoferii.

Autoutilitara a ieșit în afara părții carosabile, iar șoferul a rămas încarcerat, în stare de inconștiență. A fost extras de către pompierii militari și predat echipajului de la ambulanță.

Celălalt șofer era conștient și cooperant și era monitorizat de către cel de-al doilea echipaj medical.

Ambele victime au fost stabilizate și vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ.