Peste 400 de sportivi au concurat zilele trecute, la Călărași, la Campionatul Național de Lupte, categoria de vârstă U17. Printre participanți, la stilul greco-romane, s-au aflat și sportivii de la CSȘ Rădăuți și LPS Suceava, care au înregistrat rezultate foarte bune.

CSȘ Rădăuți a punctat prin Alexandru Lungu, locul I la categoria 65 de kilograme, Ioan Iordăchiță, locul al doilea la categoria 60 de kilograme, Gabriel Lungu, locul al doilea la categoria 55 de kilograme, Robert Cuciurean, locul al treilea la categoria 80 de kilograme, și Diana Nicoriuc, locul al treilea la categoria 65 de kilograme. În urma acestor performanțe, CSȘ Rădăuți s-a clasat pe prima poziție în clasamentul pe cluburi.

„Am demonstrat că nimic nu este imposibil atunci când crezi cu adevărat și lupți până la capăt! Am câștigat o competiție grea și am devenit și campioni pe echipe!

Fiecare provocare, fiecare obstacol întâlnit ne-a făcut mai puternici! Băieții au dat totul, au arătat caracter, curaj și o inimă de campioni! Această victorie este dovada că munca, sacrificiul și unitatea înving orice dificultate. Viitorul ne aparține!”, a declarat antrenorul Florin Rusu, care face echipă la CSȘ Rădăuți cu Robert Bighei.

Sportivii de la LPS Suceava pregătiți de profesorul Valerică Gherasim au avut și ei un parcurs consistent, cucerind două medalii de argint prin Robert George Muntean, categoria 92 de kilograme, și Maria Ioana Romega, categoria 73 de kilograme.