Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan deși era mort de beat.
În cursul zilei de joi, 17 iulie, el a urcat la volanul unui autoturism marca Ford, iar în jurul orei 10.30 a fost tras pe dreapta pe strada Nicolae Iorga de un echipaj de poliție.
A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital, unde i s-au luat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Din verificările efectuate s-a mai constatat că autoturismul figurează cu sechestru, într-un dosar de executare silită.
Suceveanul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Comentarii