Poliţiştii care vor fi răniţi în urma unor misiuni şi vor rămâne invalizi vor primi, de la 1 ianuarie 2009, despăgubiri calculate în funcţie de gravitatea infirmităţii, între 6.000 şi 10.000 euro, iar în cazul decesului în misiune, familia poliţistului decedat va primi o despăgubire de 20.000 euro.

O hotărâre de guvern adoptată miercuri stabileşte că fondul pe care Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îl are la dispoziţie pentru cheltuielile de personal va fi regularizat trimestrial, cu această destinaţie.

Principalii beneficiari ai măsurilor de protecţie sunt, în special, agenţii de poliţie care patrulează pe stradă şi care se confruntă cu situaţii de agresiune, ultraj sau intimidare, se arată în actul normativ.