Cinci dintre cele 19 mămici transferate, împreună cu copiii lor, după explozie, de la Maternitatea Giuleşti la Spitalul Caritas au fost externate, starea lor fiind bună, una dintre ele solicitând să meargă într-o clinică privată, a spus, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, Bogdan Jansen.

"La Caritas au fost aduse 21 de femei, 19 mămici cu copiii lor şi două cu probleme giencologice. Una dintre mămici a cerut să plece într-o clinică privată, apoi alte patru au fost externate pentru că era termenul pentru acest lucru. Celelalte sunt în stare bună", a adăugat managerul.

Alte patru femei au fost duse la Maternitatea Filantropia. Două dintre ele erau în travaliu când s-a produs explozia. Ele au ajuns în siguranţă la Spitalul Filantropia unde au născut.

"Starea celor patru mămici şi a copiilor este bună. Toate au primit îngrijiri medicale şi consiliere psihologică", a spus, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului Filantropia, Gheorghe Peltecu.

Medicul a calificat incidentul de la Maternitatea Giuleşti drept un "mare ghinion sau hazard".

"Maternitatea Giuleşti este o unitate de elită. Nu poate fi vorba decât de ghinion, nici nu poate fi altceva", a mai spus profesorul Peltecu.

De aceeaşi părere este şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesor doctor Vasile Astărăstoae

"Într-un spital ca «Panait Sârbu» nu poate fi vorba că s-ar putea repeta un astfel de incident. Am văzut clar care sunt dotările spitalului şi cum au fost făcute realitările. Sunt spitale unde nu sunt astfel de reabilitări, poate acolo pot apărea probleme. Nu şi la Giuleşti", a mai spus Astărăstoae.