Peste 300 de persoane au fost implicate, marţi, într-o bătaie generală într-un cartier din oraşul vasluian Murgeni, în care au fost folosite săbii, iar în urma conflictului, pentru aplanarea căruia au fost mobilizaţi zeci de poliţişti şi jandarmi, trei persoane au ajuns la spital.

Zeci de forţe de ordine din cadrul Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă, Jandarmeriei şi mai multor posturi de poliţie comunală au intervenit pentru aplanarea conflictului izbucnit între două grupuri de persoane care s-au luat la bătaie pe străzile din cartierul Bedreaga.

În urma conflictului, trei persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Bârlad, cu traumatisme prin agresiune, una dintre victime suferind o plagă provocată cu o sabie, la tâmplă.

Potrivit poliţiştilor vasluieni, scandalul, în care au fost implicate peste 300 de persoane, a izbucnit în momentul în care membrii unei familii au refuzat să plătească daunele pentru pagubele produse unei maşini aparţinând unor tineri din celălalt grup. De fapt, familia celor care au distrus autoturismul îşi luase angajamentul că va plăti despăgubiri, în condiţiile în care tinerii păgubiţi îşi vor retrage plângerea pe care o făcuseră la Poliţie în 15 august, când s-a produs incidentul.

"După ce persoanele păgubite şi-au retras plângerea, ceilalţi nu şi-au mai respectat înţelegerea şi de aici totul s-a transformat într-un conflict generalizat. La solicitarea poliţiştilor din Murgeni, s-a intervenit în zonă pentru restabilirea ordinii. Odată conflictul aplanat, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliţiei din oraş pentru audieri", a declarat Loredana David, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.