Premierul Emil Boc a dispus anularea concursurilor pentru angajarea unor consilieri la Unitatea centrală de coordonare a parteneriatului public-privat, structură nou-înfiinţată în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG), după ce anunţul privind angajările a fost criticat în presă.

Concursul urma să fie organizat la 24 ianuarie, pentru ocuparea posturilor de consilier din organigrama Unităţii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat, structură nou-înfiinţată în baza Legii parteneriatului public-privat.

Pentru operaţionalizarea Unităţii, SGG anunţase la începutul anului organizarea unor concursuri de ocupare a 10 posturi de consilier în structura nou-înfiinţată, dar la scurt timp în presă au apărut critici privind noile angajări de la Guvern.

SGG a precizat atunci că, prin dispoziţiile Legii privind parteneriatul public-privat, adoptată ca iniţiativă legislativă parlamentară în septembrie 2010, Unitatea trebuie constituită la nivel de direcţie generală, structură pentru a cărei înfiinţare este necesar un număr de minimum 25 posturi execuţie.

Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat a primit, prin lege, rolul de instituţie centrală în domeniul proiectelor de parteneriat public-privat şi are ca atribuţie principală îndrumarea şi monitorizarea partenerilor publici şi a investitorilor privaţi interesaţi în activitatea de organizare şi derulare a unui proiect de parteneriat public-privat.

Pentru 2011, Guvernul a decis blocarea angajărilor în sistemul bugetar, cu posibilitatea ocupării unui post la şapte eliberate în sistem.