Ministerul Educaţiei a înregistrat 661 de eliminări la prima sesiune a bacalaureatului din 2011, candidaţii daţi afară de la test pentru fraudă nemaiputând susţine examenul în toamna acestui an şi nici în vara anului viitor.

Cel mai mare număr de candidaţi eliminaţi a fost înregistrat la proba obligatorie a profilului, care a fost susţinută miercuri, de la care au fost scoşi din examen 268 de elevi, 111 dintre aceştia fiind de la Grupul Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu şi 37 din Bucureşti.

De asemenea, de la proba scrisă de limba şi literatura română, susţinută luni, au fost eliminaţi 233 de candidaţi, cei mai mulţi în Mehedinţi - 33, Bucureşti - 29 şi Constanţa - 19.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, apreciază că în sfârşit s-a intrat în normalitate în ceea ce priveşte organizarea examenului de bacalaureat.

El le-a mulţumit inspectorilor şcolari generali pentru modul în care au organizat examenul de bacalureat.

"Mă bucur că, în sfârşit, am intrat în normalitate şi nu pot să nu îmi pun întrebarea cum ar fi arătat România dacă aceste măsuri antifraudă ar fi fost luate de acum 20 de ani, cum ar fi arătat România dacă toţi cei între 18 şi 38 de ani ar fi beneficiat de aceste măsuri antifraudă?", a mai spus Funeriu.

Ministrul Educaţiei anunţa cu o lună înainate de bacalaureat că vor fi sporite măsurile de securitate şi că a cerut inspectorilor generali şcolari să instaleze camere de supraveghere în cât mai multe clase.

În plus, sancţiunile în cazul celor care copiază la examene au fost prevăzute în Legea educaţiei, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011.