Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, o nouă sesiune parlamentară, cele mai importante proiecte vizând revizuirea Constituţiei şi un nou Cod Rutier, parlamentarii urmând să decidă şi în legătură cu amnistierea şi graţierea, dar şi cu achiziţiile de terenuri din Călăraşi şi cu activitatea CEC, informează Mediafax.Comisia parlamentară comună pentru revizuirea Constituţiei îşi va relua activitatea încă din prima zi a sesiunii, cu o întâlnire a membrilor cu reprezentanţii uniunilor profesionale şi cu prezentarea amendamentelor formulate ca urmare a observaţiilor şi propunerilor Comisiei de la Veneţia şi ale celor din avizul Consiliului Legislativ.Unele din prevederile iniţiale din proiectul de revizuire a Constituţiei urmează să fie rediscutate, amendate sau chiar eliminate în urma observaţiilor Comisiei de la Veneţia şi Consiliului Legislativ.În condiţiile în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc la finele lunii mai, simultan cu europarlamentarele, proiectul noii legi fundamentale ar trebui să treacă de Parlament cel mai devreme în 24 aprilie. Proiectul de revizuire va trebui adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, iar dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camerele reunite în şedinţă comună hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.Revizuirea Constituţiei va fi definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Prin urmare, pentru ca referendumul să aibă loc în concomitent cu europarlamentarele, sau în două zile - 24 şi 25 mai, Parlamentul va trebui să adopte proiectul de revizuire a Constituţiei nu mai devreme de 24 aprilie.