Peste un sfert dintre români nu mai au bani după acoperirea cheltuielilor de bază, iar dintre persoanele care mai rămân cu bani, 30% îi folosesc pentru plata datoriilor, 26% economisesc şi 23% îşi cumpără haine noi, potrivit unui sondaj Nielsen, informează Mediafax.Totodată, 19% aduc îmbunătăţiri locuinţei, 17% se distrează în afara casei, 16% merg în vacanţe şi concedii şi 13% achiziţionează produse tehnologice noi, potrivit sondajului global privind încrederea consumatorilor şi intenţia de a cheltui.Cei mai puţini dintre români alocă din banii rămaşi pentru fondul de pensii - 4% sau pentru investiţii în acţiuni la bursă - doar 1%.Comparativ cu media europeană, românii îşi prioritizează în mod diferit banii rămaşi. Astfel, cei mai mulţi europeni - 33% - spun că îi folosesc pentru a economisi, 30% îşi cumpără haine noi, 27% achiziţionează vacanţe, 25% îşi plătesc din datorii şi 23% cheltuie pe divertisment înafara casei. Media europenilor care rămân fără bani după acoperirea cheltuielilor de bază este de 22%. Potrivit sursei citate, rezultatele pentru Romania sunt în linie cu media europeană în ceea ce priveşte amenajarea casei (20%) şi achiziţia de noi produse IT (15%)."Rezultatele la nivelul ţării noastre dezvăluie intenţia - raportată bineînţeles la veniturile mai mici faţă de alte ţări europene - de a cheltui mai puţin comparativ cu media europeană pentru divertisment în afara casei şi vacanţe. Prioritizarea la nivelul cheltuielilor discreţionare este foarte clară mai ales atunci când observăm că rezultatele pentru România sunt în linie cu media europeană în special în ceea ce priveşte amenajarea casei şi noi produse IT, dezvăluind cei doi poli fundamentali ai societăţii noastre în acest moment, anume segmentul de consumatori mai static, mai conservator şi segmentul mai dinamic, care tinde din ce în ce mai mult spre modernitate", a declarat Cătălina Laschon, director al departamentului de Cercetare a Consumatorului al Nielsen România.