Teodor Atanasiu a fost, timp de doi ani, ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu, el având atunci un conflict cu Traian Băsescu pe tema retragerii trupelor româneşti din Irak. A fost preşedinte al AVAS, tot doi ani, dar şi şef al CJ Alba, funcţie pentru care a candidat şi în 2012 şi a pierdut, informează Mediafax.Teodor Atanasiu a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Economiei în locul lui Andrei Gerea.Teodor Atanasiu are 51 de ani şi este de profesie inginer, fiind absolvent al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca. El a absolvit ulterior cursuri de management financiar, management competitiv şi managementul relaţiilor cu clienţii la The Open University Business School (1999.Atanasiu a lucrat la Uzina Mecanică din Cugir ca inginer (1987-1995), şef de atelier (1995-1996), apoi director (1997-2001), dar a activat şi în cadrul Fondului Proprietăţii de Stat (1997-2000) şi ca director al S.C. Apa CTTA S.A. Alba Iulia, firmă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Alba (1996-1997). Atanasiu este recăsătorit şi are doi copii, o fată din prima căsătorie şi alta din a doua căsătorie.Teodor Atanasiu este membru al PNL din 1990, iar din 1993 conduce organizaţia judeţeană Alba a partidului. În PNL, Teodor Atanasiu este cunoscut ca un apropiat al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, iar unele surse liberale susţin că tocmai de aceea nu s-ar fi aflat până acum în Guvernul USL.Teodor Atanasiu este, din 2012, senator reprezentând cel mai mare colegiu din judeţul Alba, care cuprinde zonele Alba Iulia, Cugir - Zlatna şi Munţii Apuseni.Atanasiu a fost anterior deputat în colegiul Cugir-Zlatna, iar timp de aproape doi ani, de la sfârşitul lui 2004 şi până în 2006, a fost ministru al Apărării Naţionale în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu.Atanasiu a fost, timp de câteva luni, în 2004, preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, iar la alegerile locale din 2012 a candidat din nou pentru această funcţie, fiind învins de democrat-liberalul Ion Dumitrel.Ca ministru al Apărării Naţionale, Teodor Atanasiu a intrat într-un conflict cu preşedintele Traian Băsescu pe tema retragerii trupelor româneşti din Irak, Atanasiu susţinând la acea vreme retragerea militarilor români din acest teatru de operaţiuni, idee neagreată de şeful statului.