Cocoş îi denunţă pe Blaga şi Udrea şi spune că i s-au cerut 3 milioane de euro în campania din 2009
Mediafax.ro
Dorin Cocoş ar fi arătat în denunţul făcut la DNA că i s-a cerut să plătească produse de trei milioane de euro pentru PDL, în campania electorală din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului în derularea contractului Microsoft, menţionând că a fost sprijinit de Vasile Blaga şi Elena Udrea, informează Mediafax.Informaţiile au fost publicate de Libertatea, care citează denunţul făcut de Dorin Cocoş în dosarul Microsoft şi redă o pagină care ar face parte din acest document."Precizez că am sprijinit personal campania electorală din anul 2009, pentru a obţine sprijinul Guvernului în vederea derulării acestui contract (Microsoft - n.r.). În acest sens am fost sprijinit de către Vasile Blaga şi Elena Udrea. Într-o discuţie cu Vasile Blaga mi s-a comunicat că trebuie să plătesc contravaloarea produselor din lista mai sus menţionată, precizându-mi că suma ajunge la aproximativ 3 milioane de euro", spune Cocoş în denunţ, potrivit sursei citate.În aceeaşi pagină, se mai spune încă o dată că Elena Udrea ştia de demersurile făcute în vederea derulării contractului de licenţiere Microsoft.
Comentarii