Operatorii telecom vor include în portofoliu, în termen de opt luni de la intrarea în vigoare a unei decizii ANCOM, oferte care vor asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii de telefonie şi acces la internet adaptate nevoilor lor specifice, informează Mediafax."Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat decizia care cuprinde un set de măsuri menite să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii de telefonie şi acces la internet adaptate nevoilor lor specifice şi în condiţii echivalente celor de care beneficiază ceilalţi utilizatori. Autoritatea a stabilit componenţa pachetelor de servicii de telefonie şi internet destinate persoanelor cu dizabilităţi şi recomandă furnizorilor un anumit tarif pentru fiecare dintre aceste pachete", se arată într-un comunicat al ANCOM.Astfel, în opt luni de la intrarea în vigoare a acestei decizii, utilizatorii cu dizabilităţi auditive şi/sau de vorbire vor avea la dispoziţie pachete de servicii mobile care vor include cel puţin SMS-uri nelimitate în reţea şi 150 de SMS-uri naţionale la un tarif recomandat de ANCOM de maximum 4 euro/lună (inclusiv TVA), precum şi trafic lunar la internet mobil de minimum 300 MB, la o viteză maximă de transfer a datelor pentru descărcare de cel puţin 2 Mbps, la un tarif recomandat de 2 euro/lună (inclusiv TVA).