Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, luni, cu ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, despre aderarea României la spaţiul Schengen, oficialul german subliniind necesitatea identificării unei soluţii care să permită progrese în realizarea acestui obiectiv, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor dintre Klaus Iohannis şi Frank-Walter Steinmeier, de la Palatul Cotroceni, au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-germane, de ambele părţi fiind remarcată dinamica accentuată, din ultima perioadă, a vizitelor bilaterale la cel mai înalt nivel, dovadă a caracterului privilegiat al relaţiilor româno-germane.Preşedintele României a arătat că Germania continuă să fie cel mai important partener comercial al ţării noastre şi a pledat pentru atragerea de noi investitori, subliniind reuşitele unor mari companii germane în România, se precizează în comunicat.De asemenea, cu prilejul întâlnirii, au fost abordate şi teme de actualitate de pe agenda europeană, în mod deosebit situaţia ţărilor din vecinătatea estică.