FBI: Lipsa unei legi privind retenţia datelor afectează colaborarea instituţiilor din SUA şi România
Mediafax.ro
Lipsa unei legi de retenţie a datelor afectează capacitatea de colaborare a instituţiilor de aplicare a legii din SUA şi România, apreciază Russell Ashenden, ataşatul FBI la Bucureşti, subliniind însă că e nevoie de un echilibru între protecţia securităţii naţionale şi protejarea libertăţilor civile, informează Mediafax."Lipsa unei legi româneşti referitoare la retenţia datelor afectează capacitatea de colaborare instituţiilor de aplicare a legii din SUA şi România. Este important să existe un cadru legal pentru ca anchetatorii să aibă instrumentele necesare colectării informaţiilor şi dovezilor necesare pentru combaterea ameninţărilor comune, precum crima organizată, corupţia în sistemul public, infracţionalitatea cibernetică şi terorismul", susţine Russell Ashenden, ataşatul FBI din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, răspunzând unei întrebări a Agenţiei MEDIAFAX în cadrul unei serii de întrebări ale unor jurnalişti români adresate cu ocazia vizitei pe care directorul FBI, James Comey, a făcut-o în România.Pe de altă parte, Ashenden atrage atenţia că, aşa cum se întâmplă şi în SUA, legiuitorii din România "ar trebui să găsească un echilibru între protejarea securităţii naţionale şi protejarea libertăţilor civile".
Comentarii