Fostul judecător al Curţii Constituţionale (CC), Toni Greblă, va fi cercetat în libertate, nu în arest la domiciliu, aşa cum au cerut procurorii anticorupţie, a stabilit, joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), decizia în cazul său fiind definitivă, informează Mediafax.Instanţa supremă a hotărât să respingă contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva deciziei prin care s-a dispus ca fostul judecător constituţional să fie cercetat în libertate.La sfârşitul şedinţei de judecată de joi fostul judecător de la Curtea Constituţională a spus că dă declaraţii în calitate de persoană privată, care nu mai deţine nicio funcţie şi care nici nu îşi mai doreşte să deţină vreodată vreo funcţie publică."Astăzi s-a judecat contestaţia formulată de DNA. Nu a apărut niciun element nou în dosar. Este o chestiune de apreciere faţă de ceea ce există deja până acum. Desigur, poziţia mea este că nu am comis niciuna din faptele care mi se impută", a declarat Greblă.În 11 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă propunerea DNA de arestare la domiciliu a fostului judecător constituţional.Judecătorii instanţei supreme au decis să respingă propunerea procurorilor anticorupţie de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă, el fiind acuzat de anchetatori de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituire a unui grup infracţional organizat.Decizia de miercuri nu fost definitivă, motiv pentru care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat-o.