Cadavrul unei femei moarte în urmă cu aproximativ două luni a fost găsit mumificat, miercuri seară, într-o locuinţă din centrul Aradului, unde era ţinut ascuns de către fiul decedatei, pe care poliţiştii l-au găsit beat şi nu l-au putut audia, acesta adormind de câteva ori în timpul audierii, informează Mediafax.Câţiva locuitori de pe strada Ghiba Birta, din centrul Aradului, au sesizat că din imobilul de la numărul 24 vine un puternic miros de cadavru şi au sunat la 112, iar poliţiştii care au mers la faţa locului au descoperit o femeie moartă, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce, femeia a murit la 76 de ani, cu aproximativ două luni în urmă, iar fiul acesteia, care are în jur de 50 de ani, nu a anunţat autorităţile şi a ascuns cadavrul în locuinţa în care stătea şi el.Poliţiştii spun că trupul femeii este mumificat. "După o primă apreciere a specialiştilor, femeia murise în urmă cu două luni. Nu se cunoaşte în acest moment motivul pentru care fiul nu a anunţat decesul, dar pe corpul mamei sale nu au fost descoperite urme de violenţă", a declarat Camelia Tuduce.