Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, preşedintelui CC o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, arătând că atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan Şova a condus la un blocaj instituţional, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi Senatul, pe de altă parte, "ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispoziţiile legale cu Constituţia în ceea ce priveşte majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviinţare a cererilor de reţinere/arestare a unui deputat/senator, cu consecinţa blocării activităţii puterii judecătoreşti".În scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis se arată că "atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie", menţionează sursa citată.