Trecerea la euro este un proces mult mai complicat decât denominarea monedei naţionale, care deşi a fost doar un proces de simplificare a creat anxietăţi în rândul societăţii, faţă de necunoscut, astfel că discuţiile pentru euro trebuie să fie mai complexe, iar oamenii să fie pregătiţi emoţional, informează Mediafax."Am văzut un sondaj la începutul anului 2005, înainte de trecerea la leul greu, ce părere au românii despre denominare. Două treimi spuneau că este o măsură bună, iar o treime manifesta frică, o plonjare în necunoscut. Această frică, rezervă, mai ales a celor care fuseseră martori ai unor schimbări cu caracter confiscativ - la noi n-a existat niciun proces de rotunjire, ci de tăiere de zerouri - această frică, care este iraţională, toate aceste anxietăţi au însemnat un risc. E o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm, să luăm în calcul reacţia oamenilor", a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la un seminar organizat împreună cu Ziarul Fianciar pentru aniversarea a 10 ani de la denominare.