Medic ortoped de la Spitalul Judeţean Braşov, reţinut pentru luare de mită
Mediafax.ro
Un medic ortoped de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant primind 900 de lei de la un investigator sub acoperire în schimbul unei intervenţii chirurgicale, iar un medic anestezist a fost prins luând mită 200 lei, informează Mediafax.Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a anunţat, într-un comunicat, că luni s-a organizat prinderea în flagrant a dr. Marius Nica, medic ortoped în cadrul Secţiei de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, imediat după ce acesta a primit suma de 900 de lei de la un investigator autorizat de procuror, "în legatură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu respectiv pentru a practica o intervenţie chirurgicală, ca urmare a pretinderii anterioare a acestei sume de bani", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Comentarii