Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în Bucureşti, afirmând în acest context că, odată cu actuala criză a imigranţilor, există riscul renaşterii populismului şi rasismului în Europa, informează Mediafax.Preşedintele a vorbit în discursul său despre paşii pe care ţările europene trebuie să îi facă pentru a evita repetarea unor evenimente precum cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, asigurând că în România astfel de fapte nu mai sunt posibile. Cu toate acestea, criza imigranţilor a arătat că există posibilitatea ca "tentaţia" extremismului în Europa să reapară."Acum, când mii de refugiaţi bat la porţile continentului nostru, tentaţiile populismului şi rasismului riscă să renască. Împreună cu statele Europei, avem datoria de a le respinge. Sunt convins că putem să depăşim împreună această situaţie complicată şi să facem faţă cu bine", a spus preşedintele, în discursul său.Evenimentul a avut loc la Memorialul Victimelor Holocaustului din România. Klaus Iohannis a afirmat că este prima dată când vizitează acest moment, în calitate de preşedinte, şi speră că şi viitorii şefi de stat îl vor vizita, "pentru a aminti tuturor că Holocaustul este unic şi nu poate fi uitat". "Acest loc nu a fost ales întâmplător, ci în inima Bucureştiului şi în preajma unei instituţii publice. Menirea sa este tocmai de a sublinia faptul că drama evreilor şi romilor s-a produs în mijlocul societăţii şi de a accentua responsabilitatea statului român în acţiunile inumane săvârşite, pe criterii etnice şi de rasă, în anii celui de-al doilea Război Mondial. În timpul comunismului, românilor li s-a ascuns însă această parte a istoriei recente", a afirmat preşedintele.