Biroul Olandez pentru Securitate urmează să publice marţi un raport final cu privire la doborârea zborului MH17 al companiei Malaysian Airlines în estul Ucrainei, în aprilie 2014, în care au fost ucise toate cele 298 de persoane de la bordul avionului, relatează Mediafax.Potrivit unor rezultate preliminare, avionul a fost lovit de "obiecte, cu viteză foarte mare, din afara avionului", ceea ce alimentează speculaţii potrivit cărora ar fi vorba despre o rachetă de tip sol-aer.Occidentul şi Ucraina afirmă că rebeli proruşi susţinuţi de Moscova au doborât Boeingul 777, în timp ce Rusia acuză Ucraina. Însă raportul nu va spune cine este de vină.Moscova urmează să publice propriul raport.Avionul, care asigura o legătură între Amsterdam şi Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în estul Ucrainei, într-o zonă aflată sub controlul rebelilor, pe 17 iulie 2014, în toiul conflictului armat între trupe guvernamentale şi separatişti proruşi.Printre victime se află 193 de cetăţeni olandezi.