Hotărâre irevocabilă: O instanţă s-a pronunţat împotriva ANAF pentru că nu a recunoscut CAS plătite în alt stat
Mediafax.ro
Curtea de Apel Timişoara a emis o hotărâre irevocabilă împotriva ANAF, după ce Fiscul nu a recunoscut contribuţiile sociale plătite de o persoană fizică angajată într-un stat al Uniunii Europene şi care a fost detaşată într-o multinaţională din România, refuzând să le deducă la calculul impozitului, informează Mediafax."Curtea de Apel Timişoara a respins recursul formulat de către ANAF împotriva sentinţei prin care a fost anulată decizia de impunere emisă împotriva unei persoane fizice angajate într-un stat membru UE şi care a fost detaşată să desfăşoare activităţi profesionale (de natura dependentă) în cadrul unei renumite companii multinaţionale cu prezenţă în România", se arată într-un comunicat al casei de avocatură Radu şi Asociaţii SPRL, asociată EY România, care a reprezentant cazul.
Comentarii