Despot, în faţa anchetatorilor: S-a creat ambuscadă la ieşirea din Colectiv, am căzut, iar sub mine erau mai multe persoane
Mediafax.ro
Liderul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a arătat, în declaraţia dată în faţa anchetatorilor, că după ce a izbucnit incendiul din Colectiv, a alergat spre ieşire, unde era ambuscadă, a căzut şi şi-a dat seama că sub el erau mai multe persoane, iar de sus cădeau bucăţi de burete şi lemn arse, scrie Mediafax. Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au arătat, în referatul cu propunere de arestare a celor trei patroni ai Clubului Colectiv - Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - reţinuţi pentru ucidere din culpă, că în dosarul privind incendiul din Colectiv au fost audiate, în calitate de martor, mai multe persoane care s-au aflat în club în seara zilei de 30 octombrie, dar şi alte persoane care au observat împrejurările în care s-a desfăşurat evenimentul, ori care au putut oferi date sau indicii privitoare la cauzele producerii incendiului.Liderul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a fost printre cei audiaţi în calitate de martor, arătând că s-a dus singur la concertul trupei Goodbye to Gravity, unde urma să cânte cu membrii formaţiei o melodie.
Comentarii