Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi, referitor la reţinerea lui Remus Truică, fostul său şef de cabinet, că toate scandalurile privind retrocedări sunt legate de aplicarea legii promovate de Monica Macovei în 2005, precizând că trebuie văzut dacă de acolo au pornit demersuri aberante, informează Mediafax. Întrebat despre reţinerea lui Remus Truică, într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri, Adrian Năstase a spus că nu poate să comenteze foarte mult activităţile acestuia derulate după 2004, când nu mai era şeful său de cabinet, întrucât nu cunoaşte condiţiile în care s-au întâmpla. Năstase a mai spus că nu a auzit ca Truică să fi făcut ceva ilegal în perioada în care a fost şeful său de cabinet."Din 2003-2004, el nu a mai fost şef de cabinet. Avusese afacerile lui înainte să vină la cabinet, după aceea le-a continuat. Din câte înţeleg, multe dintre activităţile lui s-au derulat după 2004, în nişte condiţii pe care eu nu pot să le judec pentru că nu le cunosc", a spus Adrian Năstase, răspunzând unei întrebări, la ieşirea din sediul Prchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost audiat, în calitate de martor, în dosarul Mineriadei.