Roşca Stănescu, despre cărţile deţinuţilor: Au fost abuzuri, plagiate, o carte nu se scrie în câteva ore
Mediafax.ro
Sorin Roşca Stănescu, care a beneficiat de reducerea pedepsei şi pentru că a scris cărţi în penitenciar, a declarat, joi, că este foarte bine să se facă o anchetă, pentru că au existat abuzuri ale unor deţinuţi, au fost plagiate, iar o carte nu poate fi scrisă în câteva ore, informează Mediafax."Este foarte bine să se facă anchetă, este foarte bine ca sistemul să fie reformat, pentru că legislaţia în acest domeniu nu este clară. Este limpede că au existat şi abuzuri din partea unor deţinuţi, este limpede, din partea mea, că au existat plagiate, acte de plagiat, aşa că este bine să se facă anchetă", a spus Sorin Roşca Stănescu, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost citat să se prezinte în dosarul privind acordarea ilegală de credite de la BRD.
Comentarii