Tăriceanu: Norvegia îşi va schimba legislaţia privind darea în îngrijire a copiilor
Mediafax.ro
Norvegia îşi va schimba legislaţia pentru a permite unor familii gazdă, din fara ţării, să primească în îngrijire minori preluaţi de protecţia copilului până la soluţionarea procesului, a declarat luni preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma unei întâlniri cu ambasadorul Norvegiei, informează Mediafax.''Este vorba despre prevederea în baza căreia copii ar putea să fie găzduiţi, nu adoptaţi, şi de familii din afara Norvegiei. Urmează ca Norvegia să adopte aceste prevederi cât de curând, însă ele în momentul de faţă nu sunt operaţionale. Nu este vorba despre adopţie internaţională, ci despre familii gazdă care primesc copii până când se decide adopţia'', a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma unei întâlniri cu ambasadorul Norvegiei, Tove Bruvik Westberg, cu care a discutat despre situaţia familiei Bodnariu.
Comentarii