Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al PSD, după sentinţa pe care a primit-o, dar nu există "un personaj suficient de puternic" printre social-democraţi care să conducă partidul, a afirmat vineri preşedintele PSRO, Mircea Geaoană, scrie Mediafax."Nu vreau să comentez situaţia personală, nu acest subiect este important pentru noi, ci care este impactul acestei decizii asupra viitorului stângii româneşti şi este evident pentru toată lumea că domnul Dragnea nu are calificările morale şi cu această decizie definitivă nu are decât o singură soluţie, aceea de a demisiona din fruntea PSD-ului. Acest lucru este obligatoriu şi din punct de vedere politic, şi moral, şi etic şi regulamentar. Înţeleg că există un regulament la PSD care spune extrem de clar că cei care au condamnări definitive trebuie să facă un pas în spate", a declarat Geoană.