Anchetă la Spitalul de Urgenţă Bârlad, după ce starea unei fetiţe neinternate s-a agravat
Mediafax.ro
DSP Vaslui a început o anchetă la Spitalul de Urgenţă Bârlad în urma acuzaţiilor părinţilor unei fetiţe de 5 ani, potrivit cărora medicii au refuzat internarea micuţei de două ori pe motiv că are doar varicelă, iar aceasta a ajuns la Iaşi cu starea de sănătate agravată, scrie Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Adrian Gheorghiu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a anunţat declanşarea anchetei şi reprezentanţii ei urmează să ajungă la spital, dar între timp o verificare a fost începută şi de unitatea sanitară."Toţi medicii care au îngrijit copilul au dat notă explicativă. Aşteptăm concluziile anchetei, din datele preliminare se pare că medicii au procedat corect în acest caz”, a spus Adrian Gheorghiu.
Comentarii