Oficiali ai Comisiei Europene care veneau în România plecau "cu lădiţe de fructe şi legume, încântaţi de gustul produselor", iar acum s-a ajuns ca România să importe astfel de alimente, declară ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, citat de Mediafax.Irimescu a declarat, miercuri, la Suceava, la o întâlnire cu fermierii, că în sectorul pomicol, pe subprogramul pomicol, accesul la fonduri este "aproape de zero", menţionând că felul în care s-a elaborat măsura nu a permis utilizarea banilor în cadrul acestui subprogram.Potrivit ministrului, actualul premier, fostul comisar pe Agricultură Dacian Cioloş, a ţinut foarte mult la acest subprogram pentru că România era un mare producător de fructe a devenit importator de fructe.