Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a declarat miercuri, referitor la protestele deţinuţilor din mai multe penitenciare din ţară, că nu va lua măsuri sub presiune, cerându-le condamnaţilor să mai aibă răbdare pentru ca societatea să poată fi consultată în legătură cu problemele din închisori, scrie Mediafax."Nu serveşte nimăni, nici deţinuţilor nici societăţii, escaladarea acestor tensiuni. Aşteptăm cu toţii, ca societate, soluţii de mai bine de 20 de ani. Înţeleg nerăbdarea, îi asigur că lucrăm la aceste soluţtii. Există o responsabilitate a întregii societăţi, a Guvernului, a mea ca ministru, a Parlamentului şi a publicului, care trebuie să fie informat corect şi nepărtinitor şi trebuie să fie consultat. Escaladarea tensiunii în penitenciare nu va genera adoptarea de măsuri grăbite. Nu voi adopta nicio măsură sub presiune. Avem nevoie de măsuri bune. Dacă am aşteptat 20 de ani, mai putem aştepta două luni ca să consultăm întreaga societate românească. Îi rog (n.r pe deţinuţi) să aibă puţină răbdare să putem face această dezbatere şi consultare. Scopul este un pachet de măsuri care va fi pus pe masa Parlamentului în sesiunea de toamnă", a spus Raluca Prună, ministrul Justiţiei, într-o declaraţie de presă.