Revoltă în Penitenciarul Bistriţa. Deţinuţii au urcat pe acoperiş şi aruncă cu sticle în gardieni
Mediafax.ro
Deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa au declanşat, miercuri după-amiază, un conflict spontan, alăturându-se protestelor care au început în închisorile din ţară, mai mulţi deţinuţi urcând pe acoperişul instituţiei şi aruncând în gardienii care încearcă să se apropie cu sticle, scrie Mediafax. Mai mulţi deţinuţi au reuşit să iasă din celule şi s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde protestează faţă de condiţiile din penitenciare.Ei sunt ajutaţi de colegii aflaţi în celule, primind de la aceştia sticle şi alte obiecte cu care aruncă în forţele de ordine.
Comentarii