Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, marţi, că Strategia Anticorpuţie 2016-2020 pune accent pe prevenţie şi îşi propune să consolideze interdicţiile postangajare, avertizorul de integritate şi consilierul de etică, bugetul necesar aplicării strategiei fiind de 100 milioane de euro, scrie Mediafax."Propunem societăţii o schimbare de paradigmă, să punem accetul pe educaţie şi pe prevenţie pentru a preîntâmplia faptele de corupţie.(…) Prin noua strategie ne propunem să consolidăm cel puţin trei dintre măsurile preventive care nu au funcţionat atât de bine-interdicţiile postangajare, avertizorul de integritate şi consilierul de etică", a declarat ministrul Justiţiei, Raluca Prună, la lansarea strategiei care are loc la Palatul Victoria.