Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au în lucru un dosar penal privind lucrare de doctorat a lui Robert Negoiţă, după ce Academia de Poliţie "Al. I. Cuza" a cerut retragerea titlului de doctor al edilului Sectorului 1, având suspiciuni că teza este plagiată, scrie Mediafax.Dosarul a fost deschis ca urmare a autosesizării procurorilor de la Serviciul pentru coordonarea activităţii Ministerului Public, în domeniul drepturilor de proprietate intelectuala, din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistica a Parchetului General, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, nefiind începută urmărirea penală "in personam".