Surse din PNL au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Vasile Blaga “ţine morţiş” ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuţiile demisionarului Blaga.Prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Adriana Săftoiu, ar putea fi propunerea pe care Vasile Blaga o va face partidului la şedinţa de sâmbătă în care se vor reuni foştii democrat-liberali.Surse din PNL susţin că deşi Cătălin Predoiu a fost vechiculat ca fiind o posibilă propunere pe care Vasile Blaga o va face aripii fostului PDL, lui Predoiu nu i s-a făcut această propunere, neexistând o negociere între cei doi.