Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, vineri, la Sinaia, că va discuta cu ministrul Muncii despre solicitările angajaţilor din sistemul penitenciar, precizând că ar fi făcut acest lucru şi dacă n-ar fi existat proteste, transmite corespondentul MEDIAFAX.„Eu salut faptul că se deschid penitenciarele şi că presa poate vedea în mod nemijlocit care este situaţia din penitenciare, cred că asta ajută dezbaterii. (...) Despre revendicările sindicatelor discut cu domnul ministru Pîslaru şi eu cred că în foarte scurt timp o să am o soluţie care să fie convenabilă sistemului penitenciar din România. Fac acest lucru nu pentru că mi-au cerut sindicatele şi regret că au făcut aceste proteste şi nu au avut răbdarea să aştepte. Fac acest lucru pentru că e obligaţia mea de ministru, deci o făceam oricum, cu sau fără proteste“, a declarat Raluca Prună.