Angajaţii Poştei Române din Timişoara au protestat, vineri dimineaţă, în faţa sediului Prefecturii Timiş, unde au cerut salarii mai mari şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.Protestul organizat de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a durat aproximativ 30 de minute, timp în care manifestanţii au strigat "Hoţii" sau "Nu ne mai furaţi" şi au afişat pancarte cu mesaje precum "Vrem doar un salariu decent" şi "Noi muncim, iar voi furaţi, oare când vă săturaţi?".Liderii sindicali spun că există pericolul ca, în viitorul apropiat, mai mulţi oameni să decidă să renunţe la activitate.